Navigation
  • Primari
    • Petru Antal
    • Mákos Árpád
  • Hărţi
    • Pecica
    • Bătania
  • Contact
  • Galerie foto
    • Pomana porcului Pecica ediția a III-a
    • Toamna la Pecica
    • Cina porcului
    • Hrană și-e viața
    • Pecica iarna
    • Batania iarna
    • Zilele Oraşului Pecica
    • A sunat clopoţelul
You are here: Home › Arhivă 2011 › Control la pod
← Semafoare la Pecica
Energie electrică din panouri solare →

Control la pod

16 August 2012 | Filed under: Arhivă 2011

Preşedintele Consiliul Judeţean – instituţie care finanţează prin credit construcţia podului peste Mureş, între Pecica şi Sâmpetru German – a fost miercuri după-masa la amplasament pentru a vedea, împreună cu autorităţile locale, modul în care decurg lucrările de construcţie. Nicolae Ioţcu, însoţit de deputatul Iustin Cionca, primarul oraşului Pecica – Petru Antal şi edilul din Secusigiu – Ilie Cheşa, au discutat cu dirigintele de şantier şi reprezentanţii firmei care execută construcţia viitorului pod şi s-au declarat mulţumiţi de cele văzute.

„Se avansează într-un ritm foarte bun, mai ales că vremea este potrivită, iar nivelul apei foarte scăzut. Sunt convins că podul va fi gata mai repede decât este termenul de finalizare, ceea ce este un lucru pozitiv atât pentru pecicani, cât şi pentru cei din localităţile de pe partea cealaltă a Mureşului” a declarat primarul Petru Antal după ce a văzut amplasamentul podului.
Termenul de execuţie a podului este de 22 de luni de la semnarea contractului, 19 luni fiind pentru execuţie (până în decembrie 2012).
Valoarea totală a investiţiei se ridică la 28.600.000 de lei, bani luaţi împrumut de Consiliul Judeţean Arad.
Noul pod va avea o lungime de 444 m, compoziţia oţel-beton, cu două benzi de circulaţie cu lăţimea de 3 m, pistă pentru ciclişti cu lăţimea de 1.25 m pe fiecare parte şi trotuare pentru pietoni delimitate de pista pentru biciclişti, cu lăţimea 0.75m pe fiecare parte.

Written by admin

← Semafoare la Pecica
Energie electrică din panouri solare →

Categories

  • Agricultură
  • Arhivă 2010
  • Arhivă 2011
  • Categorii
  • Cultură
  • Localități înfrățite
  • Proiecte comune
  • Sport
  • Ştiri
  • Știri din Bătania
  • Știri din Pecica

Pages

  • Contact
  • Galerie foto
    • A sunat clopoţelul
    • Batania iarna
    • Cina porcului
    • Hrană și-e viața
    • Pecica iarna
    • Pomana porcului Pecica ediția a III-a
    • Toamna la Pecica
    • Zilele Oraşului Pecica
  • Hărţi
    • Bătania
    • Pecica
  • Primari
    • Mákos Árpád
    • Petru Antal

Primar Pecica

Primar Batania

Ştirile anterioare

  • Terasă culturală
  • Două autobuze noi (video)
  • S-au tăiat copacii bolnavi
  • Umilință și în ultima etapă
  • Momente de neuitat
  • Progresul Pecica schimbă antrenorul
  • Ziua Copilului la Pecica
  • Zilele Orașului Bătania
  • Primarul Petru Antal despre bugetul local
  • Reparații în garanție
  • Ziua Copiilor la Bătania
  • Campionat mondial la Pecica (Video)
  • Sărbătoarea orașului
  • Eveniment sportiv de talie mondială
  • Nu scapă de la retrogradare
  • Gânduri de 1 Mai (Video)
  • 1 Mai retro la Bătania
  • Sărbătoare la Liceul Gheorghe Lazăr
  • Retrogradare sigură
  • Întrerupere de curent
  • Oferta un pistol pe o rețea de socializare
  • Mobilier nou pentru școli (Video)
  • .
  • Asfaltare în cartierul nou
  • Spații verzi noi
  • Înfrângere pe teren propriu
  • O zi fără public
  • Înfrângere usturătoare
  • Proiecte pentru copii
  • Întrerupere programată
  • Prima victorie
  • Pecica continuă modernizarea iluminatului public
  • Se continuă asfaltarea străzilor
  • Drumul Bătaniei
  • Un simbol al aprecierii
  • Colectarea crengilor
  • Concert la Bătania
  • Ultima repetiție
  • Săptămâna căsătoriei: 25, 50, 60
  • Donare de sânge

Etichete

Agricultură Arhivă 2010 Arhivă 2011 Categorii Cultură Localități înfrățite Proiecte comune Sport Ştiri Știri din Bătania Știri din Pecica

© 2026